...era o primavara frumoasa din anul 2004...Andreea avea cam 13 ani. Era in clasa a 7-a...era doar un copil ce inca nu cunostea faptul ca viata poate fi si altfel decat ceea ce traise pana atunci. Totul parea o joaca, o joaca ce se producea doar prin comportamentul ei pentru ca mintea deja ii zbura la unele lucruri pe care unii copii de varsta ei le cunosc peste ceva timp...nu! Ea stia de pe acum foarte bine ceea ce isi doreste, doar ca nu stia cum sa obtina acel lucru! Avea impresia ca toti ii vor binele si ca orice cuvant rostit catre ea este unul venit din suflet si niciodata minciuna!...nu era naiva...ii placea doar sa creada, sa aiba prieteni, sa cunoasca cat mai multe alaturi de ei si sa-si traiasca viata.
Ca orice pustoaica de varsta ei, a inceput sa viseze la ceva mai mult. Deja ceea ce simtea in fata unei prezente masculine era total diferit de sentimentele precedente...ea nu stia...nu stia ca inca nu venise vremea sa se implice in ceva mai mult decat o prietenie obisnuita...era inca prea copil, prea influentata de ceea ce vedea in jurul sau, nu avea inca o gandire proprie, ceva cu care sa se apere in fata tentatiilor de fiecare zi. Deja prietenele sale intrau in acest joc, iar ea era nerabdatoare sa descopere acest nou teritoriu, convinsa fiind de faptul ca ii va aduce numai beneficii.
Una din prietenele sale cele mai bune cunoscuse pe cineva...era ceva fantastic, nemaipomenit, un subiect fara sfarsit pentru micul lor grup! Parea perechea ideala: blond, ochi verzi-albastrui, mai mare cu un an decat ele, cunoscut printre multi din scoala lor... . Vorbeau cu orele la telefon...ea le povestea cat de bine se simte si cat de neobisnuit de frumos este acest sentiment nou. Fiecare din ele incercau sa afle cat mai multe detalii picante despre acest baiat misterios...ce mesaje ii mai trimitea ei, cum ii vorbea, cand se vor intalni...totul era ceva fascinant! Andreea impartea cu prietena cea norocoasa si cu restul grupului acel sentiment de extaz, dar in adancul sufletului ei si-ar fi dorit sa i se fi intamplat si ei ceva asemanator, poate chiar mai frumos, dar...destinul nu o alesese pe ea de aceasta data. Nu era nefericita, nu parea sa-i pese. Ba chiar isi ajuta prietena de fiecare data cand acel baiat dadea vreun semn ca ar dori ceva de la ea. Pana la urma s-au intalnit. Andreea statea cu prietena sa in spatele scolii in timp ce una dintre ultimele ninsori din acel an isi facea loc prin parul lor...il asteptau pe el, pe Adrian. Deodata prietena sa ii face un semn disperat sa plece caci el va sosi curand. Andreea nu sta pe ganduri si pleaca spre clasa, dar...uitase sa-i ureze succes prietenei sale! Se intoarce din drum repede si ajunge aproape de aceasta. Singurele cuvinte ce a apucat sa le rosteasca au fost:" Iti urez...". Nu a apucat sa termine fraza caci in fata ei aparuse Adrian. Era prima data cand il vedea indeaproape. Atat de aproape ca nu stia cum sa reactioneze, asa ca fara sa-si continue urarea sau sa schiteze vreun zambet pleaca... .
Aceste intalniri ale prietenei sale au continuat pana intr-o zi cand lucrurile au inceput sa se schimbe...acesta nu o mai cauta cu acelasi interes ca la inceput. Prietena sa era foarte trista, dar cu toate acestea a decis sa ramana amica lui Adrian.
Era sfarsit de februarie...deja iarna parea ca disparuse din peisajul acelui inceput de an. Pomii incepusera sa infloreasca, iar temperatura permitea un alt tip de imbracaminte. Andreea si una din prietenele sale, Diana, stateau in fata intrarii din scoala lor. Diana tocmai ii arata Andreei noul sau telefon. Era foarte mandra de el. Andreea il ia pentru a-l putea privi mai atent. In acel moment se apropie Adrian si o saluta (pentru prima oara).
" Frumos telefon! E al tau?", spuse Adrian.
"Nu! Este al Dianei", se aude o voce timida care inca nu dorea sa ridice privirea din respectivul aparat.
"Super! Sa-l stapanesti sanatoasa!"ii ureaza Adrian posesoarei telefonului.
Imediat dupa asta, Andreea se hotaraste in sfarsit sa ridice privirea, iar primul lucru pe care aceasta il vede este zambetul lui entuziast ce i se adresa fara nicio indoiala numai ei....
Un comentariu:
Trimiteți un comentariu