We sat and watched the sun go down, Picked a star before we lost the moon. Youth is wasted on the young, Before you know its come and gone too soon...
...asa suna un vers dintr-o melodie...o melodie trista in esenta ei,dar care imi umple ochii cu lacrimi de fericire doar vizualizandu-i povestea. O poveste ca oricare alta insa doar in aparenta...personajele ii sunt necunoscute de ochii strainilor...acei straini de sentimentele carora aceasta poveste le-a dat nastere,sentimente pierdute in timp.Dar nu scriu acum pentru a vorbi de sentimente...nu!...pentru simplul motiv ca acestea sunt percepute diferit de fiecare. Voi incerca sa vorbesc despre un element ce poate face ca viata sa para mai colorata sau poate macina aceeasi urma de speranta in asteptarea acelei pete de culoare ce este singura care ii poate uni faramele...TIMPUL!Mai bine exprimat:lipsa timpului... .Poate asa as putea numi acel sentiment de sufocare sufleteasca atunci cand lucrurile in jurul meu nu mai au sens si totul se transforma intr-o asteptare necontrolata... .Dar totusi,ce astept? Astept acele clipe in care nimic nu ma va face sa ma uit inapoi,acele clipe in care trecutul se va contopi cu prezentul pentru a forma un viitor.
Asa cum apa marii se distanta tot mai mult de privirea mea pe masura ce trenul in care ma aflam isi grabea drumul spre destinatie, asa clipele de implinire sufleteasca par tot mai indepartate. As vrea sa pot avea incredere,sa pot visa, sa pot atinge fara sa-mi fie teama ca va veni o zi in care voi simti doar umbra atingerii, sa pot avea incredere,dar mai presus de toate sa pot spune:TE IUBESC! fara retineri si din tot sufletul... .Dar...cu fiecare clipa...acea piatra pare ca devine tot mai puternica...mi-as dori sa o pot sparge in mii de bucatele,dar nu mai pot...I'm out of time....!
The past is done, we've been betrayed, its true...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu