De curand cineva incerca sa-mi potoleasca una din rabufnirile mele pe o tema ce ar suna asemanator cu :"de ce azi nu imi merge nimic bine? dar de ce asta se intampla tot mai des in ultima perioada? de ce nu ii mai pasa nimanui de nimeni? de ce " ne nastem sanatosi, incercand sa ne vindecam devenim bolnavi"?de ce? de ce ? de ce?si mai ales de ce ma lamentez atat cand e evident ca nu pot schimba nimic? La ineput, cand am auzit cuvintele ce aveau menirea sa ma linisteasca, impulsul a fost rasul...dar, analizand mai bine situatia si felul in care aceste cuvinte se potriveau ei, am realizat ca fenomenul de "going with the flow" cam poseda subiectul!
"Viata e o jungla! Fiecare e pentru el!"
Nimic mai adevarat! Cel putin din ce observ tot mai des in ultima vreme... . Din pacate cu totii stim poate volume intregi de teorie, fara macar o data sa o punem in practica! Stim cu totii ca daca un om in autobuz te-a facut nesimtit, tu nu trebuie sa-l balacaresti, iar daca auzi un om facand asta sa nu strigi la el in gura mare jumatate de ora sa se potoleasca ( chiar daca omul eventual s-a pototlit), iar daca vezi un om facand asta sa nu tipi la el ca tipa prea tare...si povestea poate continua!( apropo, tocmai am vizionat o astfel de scena, avand pe fundal: "Plata taxei de calatorie se regaseste in calitatea serviciului de transport public....etc.").
De fiecare data cand observ un om in starea tot mai deasa de " nepasare totala"(din dorinta de a intelege ce se intampla cu acest fenomen mi-as fi dorit sa creez jurnalul de care pomeneam in postul anterior) incerc sa imi amintesc faptul ca acel om a trecut printr-un anumit moment dificil pentru a ajunge la asta! Niciodata nu am pus in fata : Daca va aplica si in cazul meu acest feeling general? Nu am facut-o tocmai din cauza faptului ca sunt destul de in tema cu acest fenomen, avand ocazia de nenumarate ori sa-l pun in aplicare si in cazul meu, dar refunzand cu vehementa... . Uneori sunt acuzata de toleranta mult prea ridicata, de implicare emotionala adusa la un nivel anormal... . Imi asum aceste " calitati?" si nu imi doresc sa renunt la a vedea partea buna a unui om, doar pentru ca acesta a fost afectat de sindromul nepasarii si al inchiderii in sine!
Daca mai sunt oameni ce gandesc intr-un mod asemanator sau au ceva de spus impotriva a ceea ce am descris eu, astept pareri!
"Viata e o jungla! Fiecare e pentru el!"
Nimic mai adevarat! Cel putin din ce observ tot mai des in ultima vreme... . Din pacate cu totii stim poate volume intregi de teorie, fara macar o data sa o punem in practica! Stim cu totii ca daca un om in autobuz te-a facut nesimtit, tu nu trebuie sa-l balacaresti, iar daca auzi un om facand asta sa nu strigi la el in gura mare jumatate de ora sa se potoleasca ( chiar daca omul eventual s-a pototlit), iar daca vezi un om facand asta sa nu tipi la el ca tipa prea tare...si povestea poate continua!( apropo, tocmai am vizionat o astfel de scena, avand pe fundal: "Plata taxei de calatorie se regaseste in calitatea serviciului de transport public....etc.").
De fiecare data cand observ un om in starea tot mai deasa de " nepasare totala"(din dorinta de a intelege ce se intampla cu acest fenomen mi-as fi dorit sa creez jurnalul de care pomeneam in postul anterior) incerc sa imi amintesc faptul ca acel om a trecut printr-un anumit moment dificil pentru a ajunge la asta! Niciodata nu am pus in fata : Daca va aplica si in cazul meu acest feeling general? Nu am facut-o tocmai din cauza faptului ca sunt destul de in tema cu acest fenomen, avand ocazia de nenumarate ori sa-l pun in aplicare si in cazul meu, dar refunzand cu vehementa... . Uneori sunt acuzata de toleranta mult prea ridicata, de implicare emotionala adusa la un nivel anormal... . Imi asum aceste " calitati?" si nu imi doresc sa renunt la a vedea partea buna a unui om, doar pentru ca acesta a fost afectat de sindromul nepasarii si al inchiderii in sine!
Daca mai sunt oameni ce gandesc intr-un mod asemanator sau au ceva de spus impotriva a ceea ce am descris eu, astept pareri!
