moleseala si marele albastru

Cu muzica boema pe fundal si cu melancolia in vene speakuiesc urmatoarele:

Ma plangeam zilele trecute la mister Count ca viata mea sociala se duce usor usor d rapa. De ce? Vizitele mele la mult adoratul mall se diminueaza...ceva trebuia facut! Asa ca am luat masurile de rigoare si m-am deplasat alaturi de o prietena buna la acest loc de revigorare spirituala si intelectuala(mai ales:)) ). Dupa vizita obligatorie la zona cu restaurante ( ca doar ne e in traditie) ne-am indreptat atentia catre maretul movieplex( la un film pe gratis bineinteles ca altfel nu mai avea niciun fun). Am hotarat de comun acord( ma rog...decizia a fost a mea as usual) sa vizionam "Vineri, 13". Buuuun, intram noi, trecem de baietasul de la intrare ce parea foarte surprins ca noi chiar avem 18 ani(ma rog:)) ) si cautam in disperare sala. Numerotarea aparea in felul urmator:1,2,3,5. Cum se intampla intotdeauna (aici fiind binecuvantat regele Murphy) lipsea exact ce cautam noi. Dupa cateva minute de disperare ne dam noi seama de faptul ca mult cautata sala era chiar ACEA sala(lounge pe numele ei). Dada!:D

Intram, urcam si dam de marele albastru sau scaunul cu care ne-am facut de cap(ma mir ca mai traieste). Cu portia de nachos cu sos de branza in mana dreapta si cu mana stanga experimentand functiile diferite ale marelui albastru stau si vizionez un film....as putea spune...bun, dar se putea si mai bine. Un copil dezaxat si stresat care devine ucigas in serie...aaa, si ghiciti ce! E si nemuritor pe deasupra! Pot spune ca ceea ce mi-a ramas din aceasta experienta a fost ceva de genul: Uaaaaauu! Chiar exista asa scaune???

Mergand spre casa imi revine acea stare de melancolie profunda si de moleseala acuta despre care nu mai scriu!Ha! Forget it...