I have the power in my hands

"Cel care nu are curajul sa vorbeasca pentru drepturile sale nu poate castiga respectul celorlati." - Rene Torres

Ieri am avut o zi ciudata...ma simteam puternica dar in acelasi timp fragila...starea s-a pastrat si astazi...ciudat,neasteptat,dar totusi ceva ce a ajuns sa fie o obisnuinta imuna... .Stau si ma gandesc la cauzele acestui amestec de sentimente total opuse...nu gasesc raspuns! Doar ca stiu foarte bine ce am de facut pentru a putea sa ma simt implinita cu faptul ca am procedat corect intr-o anumita situatie si pentru a stii k nu voi regreta daca rezultatul nu va fi favorabil...I just did my best!

Poate ca ar trebui sa-mi gasesc locul...sa nu mai deschid mereu oportunitati pe care stiu ca oricum la un moment dat le voi inchide... . Ca valurile marii ce se intorc mereu de unde au plecat...cauta un loc mai bun, dar de fiecare data isi urmeaza chemarea, asa imi gasesc mereu cate o fasie de nisip pe care o analizez pana in momentul in care imi dau seama ca tot milul de pe fundul apei este cel mai bun loc pentru mine chiar daca inainte credeam k orice nisip se poate transforma in mil odata udat... Si uite asa am ajuns din nou la mare!

As vrea sa am puterea de a ma retrage in larg, de a-mi pierde statutul de val, de a ramane una cu originile mele...

Fusion...

I know that the spades are the swords of a soldier,I know that the clubs are weapons of war,I know that diamonds mean money for this art,But that’s not the shape of my heart!...niste versuri ce exprima diferenta dintre lumea exterioara si ceea ce se afla in sufletul unei persoane. Eu personal ma regasesc in aceste versuri... de fapt in toata melodia daca stau bine sa ma gandesc! Ceea ce vedem noi la exterior poate fi uneori atat de diferit fata de ce este cu adevarat...Dar ce se intampla atunci cand si interiorul intra in conflict cu propriile sale principii? Este la fel cu aparitia unei fuziuni dintre bine si rau,dintre sentimente apartinand unor sfere complet diferite!"Sa cred sau nu? Sa ma las prada instinctelor sau sa urmez calea ratiunii?"...sunt doar 2 din intrebarile ce pot semnala un astfel de conflict. Este la fel de greu sa raspundem la aceste intrebari asa cum ne este practic imposibil sa gasim un raspuns plauzibil intrebarii:"Sa iubesc in continoare sau sau sa imi construiesc un nou drum bazat pe neincredere?"

Uneori, visand putem da sens acestor intrebari fara sa "ranim" latura noastra rationala! Cum? Urmandu-ne sentimentele si spulberand regretele!

"Nu am de ce sa ma simt ranit, deoarece stiu ca am dat totul din mine pentru a fi fericit! Si am fost...am trait cel mai frumos sentiment din viata mea!..."

"The most important thing is to be able to sacrifice everything you have for what you could become!"

natural portrait

Traim intr-o lume in care oamenii folosesc tot felul de metode fie pentru a ascunde anumite imperfectiuni ale propriului corp, fie pentru a da o alta suprafata lucrurilor ce ne inconjoara. In viziunea mea ceea ce conteaza mai mult, ceea ce da o stralucire cu totul aparte oricarei fiinte sau lucru este tocmai naturaletea! Exact ceea ce noi incercam sa ascundem si sa schimbam da acea nota de puritate, de incredere,de sentiment neincercat de praful modernismului! Mereu m-am intrebat:de ce oare simtim nevoia de a fi cat mai naturali fata de persoanele apropiate de sufletul nostru? Poate ca este acel sentiment de siguranta ca nu vom fi criticati din cauza defectelor noastre, sau poate ca simpla lor prezenta ne face sa uitam de orice lucru ce ar putea fi clasificat ca fiind defect. Un singur lucru arata adevarata valoare a unui om: puterea de a vedea dincolo de clisee!

"Fericirea perfecta nu exista pe acest pamant; aceasta s-a zis de mult timp si de oameni foarte invatati; avem insa iluziunea, credinta si speranta. Aceste dauri divine compun pentru noi, aici pe pamanat, ceea ce numim fericire."- Nicolae Filimon.

"Fericirea poate fi intalnita intr-un simplu graunte de nisip din desert."- Paulo Coelho

Out of time...

We sat and watched the sun go down, Picked a star before we lost the moon. Youth is wasted on the young, Before you know its come and gone too soon...

...asa suna un vers dintr-o melodie...o melodie trista in esenta ei,dar care imi umple ochii cu lacrimi de fericire doar vizualizandu-i povestea. O poveste ca oricare alta insa doar in aparenta...personajele ii sunt necunoscute de ochii strainilor...acei straini de sentimentele carora aceasta poveste le-a dat nastere,sentimente pierdute in timp.Dar nu scriu acum pentru a vorbi de sentimente...nu!...pentru simplul motiv ca acestea sunt percepute diferit de fiecare. Voi incerca sa vorbesc despre un element ce poate face ca viata sa para mai colorata sau poate macina aceeasi urma de speranta in asteptarea acelei pete de culoare ce este singura care ii poate uni faramele...TIMPUL!Mai bine exprimat:lipsa timpului... .Poate asa as putea numi acel sentiment de sufocare sufleteasca atunci cand lucrurile in jurul meu nu mai au sens si totul se transforma intr-o asteptare necontrolata... .Dar totusi,ce astept? Astept acele clipe in care nimic nu ma va face sa ma uit inapoi,acele clipe in care trecutul se va contopi cu prezentul pentru a forma un viitor.

Asa cum apa marii se distanta tot mai mult de privirea mea pe masura ce trenul in care ma aflam isi grabea drumul spre destinatie, asa clipele de implinire sufleteasca par tot mai indepartate. As vrea sa pot avea incredere,sa pot visa, sa pot atinge fara sa-mi fie teama ca va veni o zi in care voi simti doar umbra atingerii, sa pot avea incredere,dar mai presus de toate sa pot spune:TE IUBESC! fara retineri si din tot sufletul... .Dar...cu fiecare clipa...acea piatra pare ca devine tot mai puternica...mi-as dori sa o pot sparge in mii de bucatele,dar nu mai pot...I'm out of time....!

The past is done, we've been betrayed, its true...

Cersetori de personalitate

Da...traim intr-o lume subiectiva...si asta ne ocupa tot timpul(si da!stiu ca nu suna asa expresia initiala)!Chiar daca ne este greu sa recunoastem ne place sa fim noi cei care au mereu dreptate,iar cei din jur sa isi planifice actiunile dupa universul gandirii noastre.Noi suntem unici mostenitori asupra actiunilor noastre ,iar asta ne face sa ne gandim ca din moment ce putem controla atat de bine o anumita situatie, dc nu am impune si celorlalti un pic din "inteligenta" noastra?!Suna urat...doare(bine,doar in unele cazuri),dar sa recunoastem!De cate ori nu ne-am certat cu o persoana apropiata pe motivul ca ideea noastra de a executa o anumita actiune era mult mai potrivita decat cea a persoanei in cauza(chiar daca poate nu era asa...)? Sunt nenumarate aceste "mici certuri", poate cele mai frecvente!

Ideea acestui subiect mi-a venit in minte chiar astazi in timp ce lucram.Majoritatea persoanelor care se prezentau in fata mea imi"cerseau" constient sau inconstient un anumit tip de servire(evident cel rapid si de calitate),un zambet,niste vorbe amabile... .Un lucru important ar fi acela ca niciunuia dintre ei nu ii pasa vizibil de faptul ca poate starea mea fizica sau de spirit nu erau potrivite pentru cerintele sale din acel moment. In definitiv nici nu ar trebui sa ii pese...asa am fost informati...oare sa fie asa?

"Fa ceea ce iti spune inima ca este corect sa faci - pentru ca oricum vei fi criticat. Vei fi condamnat indiferent ce vei face."- Eleanor Roosevelt

Most important things...

"Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar deveni lege universala." - Immanuel Kant .

Ai incercat vreodata sa te gandesti la ce a contat cu adevarat pana acum in viata ta? Ai avut vreodata senzatia ca toate sacrificiile pe care le faci se reduc la cateva secunde de fericire deplina?

De multe ori, in viata, lasam sa treaca unele momente de care mai tarziu ne-ar putea fi dor...acele momente fara de care nu am putea spune ca am cunoscut intr-adevar culorile acesteia. Putini oameni stau sa se gandeasca: "Oare cand a fost ultima oara cand am zambit?", sau "Cand am spus ultima data cuiva 'TE IUBESC'?". Toate aceste "mici" lucruri fac o persoana sa se simta mai bine chiar daca la suprafata nu par importante. Majoritatea avem senzatia ca prezenta noastra este de ajuns atunci cand o persoana draga ne este alaturi...Sunt nenumarate momentele in care am simtit nevoia unui zambet, unei imbratisari sau a oricarui gest de afectiune din partea celor ce au un loc in sufletul meu!Uneori le-am primit, alteori...

Nu degeaba se spune ca "un gest valoreaza cat o mie de cuvinte..." . Atunci cand nu putem gasi cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce simtim, incepem sa ne folosim de gesturi si atunci...totul devine mult mai usor!

Ce ar fi daca am pretui mai mult culoarea unei flori, primele picaturi de ploaie, faptul ca vecinul ne-a salutat si ne-a urat"o zi buna",gustul primului sarut,emotia primului "TE IUBESC"...?

Unde am ajunge daca am pretui ceea ce conteaza intr-adevar? Am cunoaste cu adevarat fericirea?Poate ca aceste raspunsuri nu le vom cunoaste vreodata,dar cu siguranta putem incerca sa le aflam!;)

Friendship

"Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane." - Octavian Paler

"Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii." - Aristotel

Ce bine e sa stii ca ai pe cineva langa tine atunci cand ai nevoie de acea persoana!...Si nu neaparat cand esti trist,chiar si cand esti vesel...acel cineva poate sa imparta un zambet cu tine si asta incepe sa conteze mai mult ca orice! E ca un fel de dependenta de afectiune...de a stii ca nu esti singur,ca cineva te iubeste fara conditii. E o persoana acolo , undeva, care nu iti va inchide telefonul chiar daca deja s-au scurs 2 ore de cand plangi sau razi din acelasi motiv...pur si simplu exista acel tip de "chemistry" intre voi doi ce nu va lasa sa va"plictisiti" unul de celalalt. E unul dintre lucrurile care iti dau cea mai mare siguranta in viata... . Sa stii ca e cineva acolo care mereu iti va da o mana de ajutor indiferent de momentul in care ai nevoie de asa ceva!

Nu pot exprima sentimentul de a stii ca 2 din persoanele in care ai cea mai mare incredere sunt la mii de kilometrii distanta de tine...si asta nu pentru putin timp! E ciudat sa trebuiasca dintr-o data sa iti dai singur sfaturi si sa fi tu acela care isi "linisteste" propriile temeri! A cauta intelegere in alta parte...daaa...ar fi o solutie...dar totusi nu una de lunga durata! Nimeni nu te cunoaste atat cat o fac acele persoane. Sa o iei de la capat nu poti... . Atunci? Ce ar trebui sa faci?? Sa astepti. Da,asteptarea e lunga,si doare! Doar gandul ca intr-o buna zi vor fi din nou langa tine te face sa zambesti. Acele clipe in care veti fi doar voi, in care tot acest timp de "departare" se transforma intr-o poveste parca interminabila si faptul ca petreceti ore in sir vorbind este cel mai placut lucru din lume!

"Iubeste-ti aproapele..."poate una din cele mai importante lucruri...Gaseste persoana care sa impartaseaca aproximativ aceleasi idei cu tine si din acel moment nu vei mai avea nevoie sa iti pui intrebarea:" Eu la cine apelez?..." Fi sigur ca si acelei persoane ii va conveni ideea de dependenta pentru ca si atunci cand aceasta va avea nevoie de ceva tu vei fi acolo pentru ea indiferent de circumstante!